VIZIUNEA Asociației și a Comunității DAREVO este aceea că omul responsabil este generatorul și nucleul unei comunități sustenabile fiind principalul motor al bunăstării.

Viziunea DAREVO este susținută de politici la nivel de grup, de programe zonale și de inițiative locale/comunitare. Pentru a înțelege cauzele, identifica soluțiile și pentru a lua decizii strategice mai bune, vom dezvolta cadrul nostru de evaluare, care va stabili valoarea adaugată a proiectelor, dincolo de rentabilitatea financiară.

 

VALORILE Asociației și Comunității DAREVO reprezintă punctele de convergență ale intereselor individuale care conduc la crearea de comunități sustenabile. Valorile noastre sunt:

  • Proactivitatea – Suntem proactivi. Ne orientăm înspre viitor și chiar noi conducem schimbarea prin conștientizare. Ne concentrăm asupra soluțiilor și transformăm indeciziile în decizii și reactivitatea cu proactivitatea.
  • Educația continuă – Suntem dornici să evoluăm. Prin educație continuă și responsabilă putem să învățăm să aplicăm cunoștiințele ca să învățăm din experiențe. Evoluția începe prin împărtășirea sau transferul cunoștințelor.
  • Responsibilitatea – Acționăm în mod responsabil. Dacă ne asumăm responsabilitatea acțiunilor noastre, vom face schimbări semnificative. Individual sau în echipă, ne asumăm deciziile pe care le luăm și suntem responsabili pentru rezultatele acțiunilor noastre. Suntem conștienți de consecințele acțiunilor noastre și suntem membri responsabili ai societății, pentru care susținem comunități sustenabile.
  • Implicarea – Lucrăm împreună. Nu dorim să facem schimb de realități – vrem doar să căutăm și să găsim realitatea obiectivă, aceea a interesului comun. Astfel vom crea un mediu de bună înțelegere, onestitate și încredere. Nu putem cere altora să facă ce noi nu suntem dispuși să facem. Putem crea împreună un ecosistem bazat pe inovare și antreprenoriat.
  • Bunele practici – Fiecare om este suma experiențelor sale. Orice organizație, entitate sau comunitate este un sistem cu o valoare determinată de cei care o alcătuiesc, de oameni. Experiențele oamenilor determină valoarea unei sistem funcțional. Transferul de experiență într-un mod organizat ne ajută să învățăm din greșelile altora și ne creează un drum mai scurt către bunăstare. 

 

MISIUNE

Valorile și obiectivele noastre ne încredințează misiunea de a crea contextul și cadrul în care membrii să îndrăznească să evolueze și să contribuie la creșterea bunăstării și mentalității colective favorabile vieții în scopul creării de comunități sustenabile, conform strategiilor, politicilor publice și programelor adoptate.

Ne implicăm să creăm idei și concepte, să căutăm cauze și soluții, să participăm la fapte în interesul comunităților, să facem ce depinde de noi pentru bunăstarea oamenilor și implicit a comunităților pentru a fi semnificativi, pentru a conta!

Promovăm și cultivăm un mediu civic și antreprenorial ecologic, mentalitatea colectivă favorabilă vieții, bunăstarea prin cunoaștere și onestitate, transferul de: încredere, onestitate și experiență între oameni!

 

Oamenii sunt nucleul comunității și definesc comunitatea,

sunt cea mai importantă resursă pentru intenții și acțiuni

deoarece 

gândesc și acționează conform educației și credințelor din jur

și 

obțin rezultate prin modul de gândire, prin intenție și acțiune.

Când evoluăm ca indivizi atunci evoluează și comunitatea pe care o formăm!

Sari la bara de unelte